Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru două apeluri de proiecte din cadrul Acțiunii 2.4 Susținerea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii verzi în zonele urbane, inclusiv prin valorificarea terenurilor publice neutilizate, apeluri dedicat arealului Instrumentului Teritorial Integrat (ITI) Delta Dunării (DD), respectiv:
• Apelul de proiecte PRSE/2.4/1.1/ITI/2025 – Municipiul Tulcea, cu o alocare (FEDR + BS) de 1.066.017 euro, din care FEDR 924.607 euro;
• Apelul de proiecte PRSE/2.4/1.2/ITI/2025 – Orașe ITI DD, cu o alocare (FEDR + BS) de 388.598 euro, din care FEDR 337.049 euro.
În cadrul acestor apeluri se vor finanța următoarele activități în intravilanul municipiului Tulcea și oraselor situate în arealul ITI DD:
a) crearea și modernizarea spaţiilor verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâşii plantate;
b) crearea și modernizarea spaţiilor verzi publice cu folosinţă specializată, respectiv grădini botanice, muzee în aer liber, parcuri expoziţionale;
c) crearea de spaţii verzi pentru protecţia lacurilor şi cursurilor de apă;
d) crearea de culoare de protecţie faţă de infrastructura tehnică;
e) înfiintarea pădurilor de agrement.
Activitatea de bază a proiectului va viza dezvoltarea infrastructurii verzi si a biodiversitatii din mediul urban.
Astfel, proiectul trebuie să contribuie la următoarele obiective:
- reducerea pierderii de habitat salbatic al speciilor aflate in pericol ;
- combaterea speciilor invazive ;
- reinnoirea speciilor aflate în pericol ;
- reducerea presiunii antropice ;
- creșterea rezilienței la schimbările climatice.
Contributia proiectului la protecția /dezvoltarea biodiversității, respectiv la realizarea Obiectivului Specific FEDR 2.7 Intensificarea acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare, se va detalia în cererea de finanțare, fundamentat pe documentația tehnică, inclusiv in cadrul studiilor care au stat la baza elaborării acesteia.
Perioada de consultare publică este de 15 zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul ADR SE, respectiv până în data de 05.09.2025 (ora 24.00).
Vă invităm să parcurgeți cu atenție Ghidul Solicitantului și să ne transmiteți observațiile și propunerile dumneavoastră la adresele de e-mail
Ghidul Solicitantului publicat spre consultare publică ce cuprinde condițiile de accesare a fondurilor, criteriile de evaluare și selecție, tipurile de cheltuieli etc., se regăsește mai jos:
Ghid 2.4 Infrastructura verde, ITI DD, 14.08.2025