Programul Regional Sud-Est 2021 - 2027
Începând cu perioada de programare 2021-2027, la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare ale României, Agențiile pentru Dezvoltare Regională îndeplinesc funcția de Autorități de Management pentru Programele Regionale.
ADR Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management a pregătit Programul Regional Sud-Est, în funcție de nevoile și specificul regional, va elabora schemele de ajutor de stat și ghidurile solicitantului prin care se stabilesc condițiile de acordare a finanțărilor către beneficiari, va evalua și contracta la nivel regional proiectele depuse, va gestiona implementarea acestora și efectuarea plăților către beneficiari.
Elaborarea Programului Regional Sud-Est 2021-2027 a luat in considerare documentele de planificare existente la nivel regional, cât și regulamentele europene, investițiile propuse urmând să fie concentrate pe cele 5 obiective de politică (OP) ale Comisiei Europene:
- OP 1 - O Europă mai competitivă și mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale– minimum 25%;
- OP 2 - O Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziției către o energie curată și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea, a prevenirii și gestionării riscurilor, precum și a unei mobilități urbane durabile– minimum 30%;
- OP 3 - O Europă mai conectată prin creșterea mobilității;
- OP 4 - O Europă mai socială și mai incluzivă, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale;
- OP 5 - O Europă mai aproape de cetățeni, prin promovarea dezvoltării durabile și integrate a tuturor tipurilor de teritorii și de inițiative locale.
Cel puțin 8 % din resursele programului, în afara celor destinate asistenței tehnice, sunt alocate dezvoltării urbane durabile.