Corrigendumul nr. 5 de modificare și completare a Ghidului Solicitantului privind contractarea etapei a II-a, a proiectelor etapizate din Programul Operational Regional (POR) 2014-2020 în cadrul Programului Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027
Având în vedere necesitatea clarificării și completării unor cerințe privind elaborarea Cererilor de finanțare aferente proiectelor etapizate, menționate în Ghidul Solicitantului, Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud Est 2021-2027 a emis Corrigendumul nr. 5 de modificare și completare a Ghidul Solicitantului privind contractarea etapei a II-a, a proiectelor etapizate din Programul Operational Regional (POR) 2014-2020 în cadrul Programului Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027 în scopul clarificării și corelării conținutului acestuia.
Modificarile vizează în principal următoarele: categoriile de cheltuieli eligibile, alcătuirea bugetului cererii de finanțare, termenul de transmitere a documentelor în etapa de contractare și semnarea cererii de finanțare și a anexelor acesteia.
Ghidul Solicitantului și anexele la acesta - versiunea 6 poate fi consultat la: