Consultare finalizată: 5.1 - Dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului preșcolar

Acțiunea 5.1 - Dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului preșcolar.

 

ADR SE, in calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027, lanseaza in consultare publica Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 5.1 - Dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului preșcolar.

Zona vizată de acest apel de Proiecte este Regiunea Sud Est, mai puțin arealul aferent zonei ITI Delta Dunării.

Pentru atingerea obiectivului specific al acestei priorități de investiție sunt avute în vedere realizarea următoarelor tipuri de investiții:

Activități de tip FEDR:

  • construirea, extinderea, modernizarea și dotarea infrastructurii educaționale pentru nivelul preșcolar, din mediul urban și rural.

Adaptarea infrastructurii educaționale pentru persoanele cu mobilitate redusă/dizabilități, se va face respectând legislaţia in domeniu, prin: asigurarea de rampe de acces, marcarea traseelor de acces, adaptarea spațiului de învățare pentru a facilita nu doar accesul, dar și funcționalitatea pentru persoanele cu dizabilități, asigurarea accesului, a circulației orizontale și verticale, a accesului la grupuri sanitare, la sălile de clasă etc.

Activități de tip FSE:

  • asigurarea serviciilor de mediere școlară/consiliere pentru comunitățile defavorizate;
  • asigurarea accesului elevilor cu CES la serviciile de consiliere și asistență psihopedagogică și de terapie a tulburărilor de limbaj;
  • consilierea/informarea și sprijinirea părinților copiilor defavorizați;
  • asigurarea / dezvoltarea și utilizarea de noi servicii şi materiale de învăţare pentru copiii din învățământul preșcolar, în special pentru copiii aparținând minorității roma și copiii cu dizabilități;
  • promovarea de bune practici în aria facilitării accesului la învățământul preșcolar, valorificând rezultatele unor proiecte/programe inițiate sau dezvoltate în parteneriat, inclusiv la nivel transnaţional;
  • alte măsuri care vin în sprijinul îndeplinirii obiectivelor specifice stabilite în cadrul priorității (ex. activități de formare care promovează incluziunea, activități de formare pentru echipele manageriale în aria monitorizării impactului măsurilor privind creșterea accesului la educație etc).

Pentru a fi eligibil proiectul trebuie să vizeze exclusiv domeniile de activitate eligibile, nefiind eligibile proiecte care nu se încadrează în activitățile specifice propuse a fi finanțate prin PR  Sud-Est 2021 – 2027.

Alocarea financiara disponibila apelului de proiecte PRSE/5.1/1/2023 este de 10.588.234 euro (FEDR+ contribuție națională), din care 5.823.529 euro (FEDR) și  4.764.705 euro contribuție națională (alcătuită din cofinanțarea de la bugetul de stat și cofinanțarea beneficiarului).

Ghidul Solicitantului publicat spre consultare publică, prezintă condițiile de accesare  a fondurilor, criteriile de evaluare și selecție și lista cheltuielilor eligibile și neeligibile:

zipGhid 5.1 învățământ preșcolar, 08.06.2023

Perioada de consultare publica este de 30 zile calendaristice de la data publicarii pe site-ul ADR SE, din 08.06.2023 si pana in data de 08.07.2023 (ora 24.00).

Vă invităm să parcurgeți cu atenție Ghidul Solicitantului și să ne transmiteți observațiile și propunerile dumneavoastră la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .