Programul Regional Sud-Est 2021-2027 sprijină finanțarea creșterii eficienței energetice a clădirilor publice

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021-2027 a lansat un nou apel de proiecte necompetitiv pentru Prioritatea 2 - O regiune cu localități prietenoase cu mediul și mai rezilientă la riscuri, Actiunea 2.1 Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice (inclusiv a celor cu statut de monument istoric) și a clădirilor rezidențiale în funcție de potențialul de reducere a consumului, respectiv reducerea emisiilor de carbon, inclusiv consolidarea acestora în funcție de riscurile identificate (inclusiv seismice), Operațiunea B - Sprijinirea eficienței energetice în clădiri publice, inclusiv a celor cu statut de monument istoric (PRSE/2.1/B/2/2026).

Zona vizată de acest apel de Proiecte este Regiunea de dezvoltare Sud-Est.  Alocarea totală a apelului de proiecte este de 44.503.529 Euro (FEDR+BS), din care 38.600.000 euro FEDR.

Finanțarea nerambursabilă minimă pentru un proiect este de 150.000 euro. Contribuția proprie a solicitantului de finanțare este de minim 5% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Solicitanții de finanțare ai acestui apel sunt entitățile publice care au încheiat Acorduri de Parteneriat cu ADR SE, în vederea pregătirii documentațiilor tehnice, în cadrul Proiectului "Eficiența Energetică pentru Clădiri Publice din Regiunea Sud-Est (SEEE-PB)"  finanțat prin Instrumentul financiar ELENA (European Local ENergy Assistance - Asistenta locala Europeana pentru Energie) – gestionat de Banca Europeana de Investiții  prin Programul Orizont 2020 al Uniunii Europene, respectiv :

a. Autoritățile și instituțiile publice locale:

✅      Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT comună, oraș, municipiu, județ), definite conform OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare;

✅      Instituțiile publice și serviciile publice organizate ca instituții publice de interes local sau județean (finanțate din bugetul local);

b. Instituții de învățământ de stat (învățământul preșcolar, primar și secundar, profesional și tehnic și universitar);

c. Parteneriatele între entitățile de mai sus

Tipurile de activități/acțiuni previzionate pentru sectorul clădirilor publice:

  • reabilitarea termică a elementelor de construcție;
  • sisteme de management energetic integrat al clădirilor (BMS) în vederea monitorizării și menținerii indicatorilor privind consumurile și emisiile;
  • reabilitarea şi/sau modernizarea sistemelor electrice/de iluminat (exclusiv ca investiție inclusă lucrărilor destinate îmbunătățirii eficienței energetice a clădirii; nu se consideră eligibil proiect independent care are ca obiectiv reabilitarea sistemelor electrice/de iluminat);
  • audit energetic ex-ante/post intervenție;
  • instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile cu excepția biomasei (ex. panouri solare, pompe de căldură).

În ceea ce privește acțiunile auxiliare, următoarele tipuri de activități sunt eligibile:

  • măsuri de consolidare/reabilitare a elementelor de construcție;
  • activități care contribuie la îmbunătățirea performanței energetice (ex. reabilitare lift, realizare lucrări de branșare/rebranșare la sistemul centralizat de producere și furnizare a energiei termice;
  • orice alte activități care contribuie la realizarea obiectivelor proiectului și/sau care includ lucrări de intervenție aferente investiției de bază (în sensul funcționalității pentru eficiența energetică, necesităților de a asigura accesibilitatea inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, sănătatea sau siguranța clădirii).

Valoare eligibilă aferentă acțiunilor auxiliare necesare pentru implementarea investiției de bază privind îmbunătățirea eficienței energetice trebuie să fie în limita a 15% din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente cap.1, cap.2, cap.4 (punctele 4.1 – 4.6) și cap. 5 (punctul 5.1.1) din bugetul cererii de finanțare.

În cazul în care în proiect sunt și măsuri de consolidare, valoarea eligibilă a acțiunilor auxiliare va fi în limita a 20 % din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente cap.1, cap.2, cap.4 (punctele 4.1 – 4.6) și cap. 5 (punctul 5.1.1) din bugetul cererii de finanțare.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021 în perioada: 🗓️30.06.2026, ora 10.00 30.12.2026, ora 14.00.

📚Ghidul Solicitantului prezintă condițiile de accesare a fondurilor, criteriile de evaluare și selecție și poate fi consultat la adresa:

zipGhid 2.1 B Efic energetică cladiri publice, proiecte ELENA, lansare iunie 2026