Anunțuri și Comunicate

Consultare publică a apelurilor privind contractarea proiectelor etapizate din POR 2014-2020 în cadrul PR SE 2021-2027

Lansarea în consultare publică a apelurilor privind contractarea proiectelor etapizate din POR 2014-2020 în cadrul PR SE 2021-2027

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului privind contractarea etapei a II-a, a proiectelor etapizate din Programul Operational regional 2014-2020 in cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027.                                                 

Prevederile din ghidul lansat abordează exclusiv depunerea cererilor de finanțare pentru proiecte/operațiuni etapizate, pentru care au fost încheiate contracte de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și se află în Lista proiectelor etapizate din POR 2014-2020 în PR Sud Est 2021-2027, Anexa 1 la ghid. Acestea au parcurs Etapa I de implementare, fără ca aceasta să fi fost finalizată până la 31.12.2023 și respectă prevederile Art. 118 a. Condiții aplicabile operațiunilor care fac obiectul unei implementări etapizate și care au fost selectate pentru sprijin înainte de 29 iunie 2022 în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1303/2013, din cadrul Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului.

Arealul vizat este Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, incluisv arealul ITI Delta Dunării.
PR SE 2021-2027 va finanța etapa II a operațiunilor selectate care vor fi finanțate în conformitate cu condițiile de sprijin stabilite în perioada 2014-2020. Acțiunile proiectelor etapizate vor fi eligibile pe obiectivele specifice ale PR SE și vizează: eficiență energetică clădiri rezidențiale și clădiri publice, mobilitatea urbană, modernizarea de drumuri județene, infrastructura de educație, regenerarea urbană și dezvoltarea turismului urban si non-urban.

Apelurile pentru proiectele etapizate vor fi deschise în cadrul platformei MySMIS2021/2021+ pentru fiecare dintre prioritățile abordate prin proiecte etapizate și vor avea în vedere acțiunile care răspund activităților rămase de executat.

Solicitanții de finanțare pentru proiectele etapizate vor depune o cerere de finanțare și documente suport prin intermediul sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+, cu activitățile rămase de implementat în cadrul etapei II și alocarea financiară solicitată aferentă acestei etape.

Ghidul Solicitantului poate fi consultat la:

Ghid proiecte etapizate din POR 2014-2020 în cadrul PR SE 2021-2027- consultare - 17.05.2024

Perioada de consultare publică este de 10 zile lucrătoare de la data publicarii pe site-ul ADR SE, din 17.05.2024 și până în data de 31.05.2024 (ora 16.00).

Eventualele observații și propunerile cu privire la continutul ghidului si a anexelor acestuia se pot transmite la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..